Heliul este elementul chimic cu numărul atomic 2 și este reprezentat prin simbolul He. Este un gaz monoatomic inert, incolor, inodor, insipid, ce este primul în grupa sa în tabelul periodic al elementelor. Are cel mai scăzut punct de fierbere și cel mai scăzut punct de topire dintre elementele chimice și se prezintă doar în stare gazoasă, în afara unor condiții extreme.
O linie spectrală neobișnuită a fost observată în lumina solară prima oară într-o eclipsă solară din anul 1868 de către astronomul francez Pierre Janssen.
Janssen este recunoscut pentru descoperirea elementului împreună cu Norman Lockyer, care a observat aceeași eclipsă și a fost primul care a spus că linia era din cauza unui nou element, necunoscut până atunci, pe care el l-a numit Heliu. În 1903, mari rezerve de heliu au fost găsite în rezervele de gaz natural din Statele Unite ale Americii, care este de departe cel mai mare furnizor de gaze. Heliul este utilizat în criogenie, în dispozitive de resiprat sub apă, pentru răcirea magneților, în datarea cu heliu, pentru baloanele și dirijabilele cu heliu, pentru a înălța aeroplanele și nave spațiale și ca un gaz protector în multe întrebuințări industriale (ca sudarea cu arc). Inhalând un volum mic de heliu, timbrul vocal uman se subțiază. Comportamentul Heliului-4 lichid este important pentru oamenii de știință care studiază mecanica cuantică (în particular fenomenul de superfluiditate) și pentru cei care studiază efectele pe care le are materia aproape de punctul zero absolut (precum superconductibilitatea).
Heliul este al doilea element ușor și al doilea cel mai abundent element chimic în universul observabil, fiind prezent în univers în cantități de 12 ori mai mari decât ale celorlalte elemente mai grele ca heliul combinate. Abundența heliului este, de asemenea, similară cu cea de pe Soare și Jupiter. Această mare abundență se datorează foarte înaltei energii de legătură pe care o are heliul-4 (per nucleon) în comparație cu cele trei elemente ce urmează heliului (litiu, beriliu și bor). Această energie de legătură explică frecvența existenței sale ca produs atât în fuziunea nucleară, cât și în dezintegrarea radioactivă. Heliul în univers este în majoritate heliu-4 și s-a format în timpul originarului Big Bang. Cantități de heliu sunt create actualmente ca rezultat al fuziunii nucleare a hidrogenului, în toate stelele, în afară de cele foarte grele, unde heliul fusionează în elemente mai grele spre sfârșitul vieții lor.(vezi versiunea recentă în lb.eng.)
Pe pământ, greutatea redusă a heliului a cauzat evaporarea din norul de gaze și praf din care planeta s-a condensat, și, de aceea,este relativ rar. Heliul prezent astăzi este în principal creat prin dezintegrarea radioactivă naturală a unor elemente radioactive grele (thoriul și uraniul), dat fiind că particulele alfa emise într-o astfel de dezintegrare constau în nuclee de heliu-4 . Acest heliu radiogen este cuprins în gaze naturale, în concentrații de până la 7 procente din volum, de unde se extrage industrial, printr-un proces de separare la temperaturi scăzute, denumit distilare fracțională.
O linie spectrală neobișnuită a fost observată în lumina solară prima oară într-o eclipsă solară din anul 1868 de către astronomul francez Pierre Janssen.
Janssen este recunoscut pentru descoperirea elementului împreună cu Norman Lockyer, care a observat aceeași eclipsă și a fost primul care a spus că linia era din cauza unui nou element, necunoscut până atunci, pe care el l-a numit Heliu. În 1903, mari rezerve de heliu au fost găsite în rezervele de gaz natural din Statele Unite ale Americii, care este de departe cel mai mare furnizor de gaze. Heliul este utilizat în criogenie, în dispozitive de resiprat sub apă, pentru răcirea magneților, în datarea cu heliu, pentru baloanele și dirijabilele cu heliu, pentru a înălța aeroplanele și nave spațiale și ca un gaz protector în multe întrebuințări industriale (ca sudarea cu arc). Inhalând un volum mic de heliu, timbrul vocal uman se subțiază. Comportamentul Heliului-4 lichid este important pentru oamenii de știință care studiază mecanica cuantică (în particular fenomenul de superfluiditate) și pentru cei care studiază efectele pe care le are materia aproape de punctul zero absolut (precum superconductibilitatea).
Heliul este al doilea element ușor și al doilea cel mai abundent element chimic în universul observabil, fiind prezent în univers în cantități de 12 ori mai mari decât ale celorlalte elemente mai grele ca heliul combinate. Abundența heliului este, de asemenea, similară cu cea de pe Soare și Jupiter. Această mare abundență se datorează foarte înaltei energii de legătură pe care o are heliul-4 (per nucleon) în comparație cu cele trei elemente ce urmează heliului (litiu, beriliu și bor). Această energie de legătură explică frecvența existenței sale ca produs atât în fuziunea nucleară, cât și în dezintegrarea radioactivă. Heliul în univers este în majoritate heliu-4 și s-a format în timpul originarului Big Bang. Cantități de heliu sunt create actualmente ca rezultat al fuziunii nucleare a hidrogenului, în toate stelele, în afară de cele foarte grele, unde heliul fusionează în elemente mai grele spre sfârșitul vieții lor.(vezi versiunea recentă în lb.eng.)
Pe pământ, greutatea redusă a heliului a cauzat evaporarea din norul de gaze și praf din care planeta s-a condensat, și, de aceea,este relativ rar. Heliul prezent astăzi este în principal creat prin dezintegrarea radioactivă naturală a unor elemente radioactive grele (thoriul și uraniul), dat fiind că particulele alfa emise într-o astfel de dezintegrare constau în nuclee de heliu-4 . Acest heliu radiogen este cuprins în gaze naturale, în concentrații de până la 7 procente din volum, de unde se extrage industrial, printr-un proces de separare la temperaturi scăzute, denumit distilare fracțională.
