Curiul este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Cm și numărul atomic 96. Este un metal radioactiv transuranian din seria actinidelor ce a fost obținut prin bombardarea unor atomi de plutoniu cu particule alfa (ioni de heliu). Numele a fost dat în onoarea savanților Marie și Pierre Curie.
Curiul a fost sintetizat pentru prima oară la University of California, Berkeley de către Glenn Seaborg, Ralph James și Albert Ghiorso, în 1944. El a fost apoi identificat chimic la Metallurgical Laboratory (în prezent Argonne National Laboratory) la University of Chicago. A fost cel de-al treilea element transuranian descoperit. Curiul 242 (timp de înjumătățire 163 zile) a fost obținut prin bombardarea unei ținte de plutoniu-239 cu particule alfa. în ciclotronul de 60 de inci de la Berkeley (rezultând și un neutron liber). În 1947, Louis Werner și Isadore Perlman au obținut o cantitate vizibilă de hidroxid de curiu-242 prin bombardarea americiului-241 cu neutroni. În forma sa elementară, curiul a fost obținut pentru prima dată în 1951.
Curiul nu are izotopi naturali, însă până în prezent au fost identificați 19 radioizotopi, cu mase atomice între 233,051 unități (233Cm) și 252,085 unități (252Cm). Dintre aceștia, cei mai stabili sunt 247Cm cu timpul de înjumătățire de 1,56.107 ani, 248Cm cu timpul de înjumătățire de 3,4.105 ani, 250Cm cu timpul de înjumătățire de 9000 de ani și 245Cm cu timpul de înjumătățire de 8500 ani. Toți ceilalți izotopi au timpi de înjumătățire de sub 30 de ani, iar majoritatea chiar sub 33 de zile. Curiul are de asemenea și 4 meta-stări, cea mai stabilă fiind 244mCm (t½ 34 ms).
Având în vedere faptul că timpul de înjumătățire al 247Cm, deși relativ lung, este considerabil mai scurt decât perioada de existență a Pământului, orice urmă de curiu primordial existent în momentul formării planetei a dispărut de mult. Totuși, este posibil ca unele cantități infinitezimale de curiu să existe în zăcămintele naturale de uraniu, ca urmare a unei succesiuni de capturi de electroni și dezintegrări beta susținute de fluxul de neutroni foarte scăzut din minereurile de uraniu. Până în prezent însă, prezența curiului natural nu a putut fi demonstrată practic.
Curiul a fost sintetizat pentru prima oară la University of California, Berkeley de către Glenn Seaborg, Ralph James și Albert Ghiorso, în 1944. El a fost apoi identificat chimic la Metallurgical Laboratory (în prezent Argonne National Laboratory) la University of Chicago. A fost cel de-al treilea element transuranian descoperit. Curiul 242 (timp de înjumătățire 163 zile) a fost obținut prin bombardarea unei ținte de plutoniu-239 cu particule alfa. în ciclotronul de 60 de inci de la Berkeley (rezultând și un neutron liber). În 1947, Louis Werner și Isadore Perlman au obținut o cantitate vizibilă de hidroxid de curiu-242 prin bombardarea americiului-241 cu neutroni. În forma sa elementară, curiul a fost obținut pentru prima dată în 1951.
Curiul nu are izotopi naturali, însă până în prezent au fost identificați 19 radioizotopi, cu mase atomice între 233,051 unități (233Cm) și 252,085 unități (252Cm). Dintre aceștia, cei mai stabili sunt 247Cm cu timpul de înjumătățire de 1,56.107 ani, 248Cm cu timpul de înjumătățire de 3,4.105 ani, 250Cm cu timpul de înjumătățire de 9000 de ani și 245Cm cu timpul de înjumătățire de 8500 ani. Toți ceilalți izotopi au timpi de înjumătățire de sub 30 de ani, iar majoritatea chiar sub 33 de zile. Curiul are de asemenea și 4 meta-stări, cea mai stabilă fiind 244mCm (t½ 34 ms).
Având în vedere faptul că timpul de înjumătățire al 247Cm, deși relativ lung, este considerabil mai scurt decât perioada de existență a Pământului, orice urmă de curiu primordial existent în momentul formării planetei a dispărut de mult. Totuși, este posibil ca unele cantități infinitezimale de curiu să existe în zăcămintele naturale de uraniu, ca urmare a unei succesiuni de capturi de electroni și dezintegrări beta susținute de fluxul de neutroni foarte scăzut din minereurile de uraniu. Până în prezent însă, prezența curiului natural nu a putut fi demonstrată practic.
