Bromul este un element chimic notat cu simbolul chimic Br. Numărul său atomic este 35 iar masa sa atomică este de 79,909 u.a.m.. Bromul face parte din grupa halogenilor (grupa a VII-a principală), împreună cu fluorul, clorul, iodul și astatinul. În stare nativă este un element foarte reactiv, reacționând direct cu majoritatea metalelor și cu multe nemetale, dând săruri numite bromuri. De aceea, nu este găsit deloc singur în atmosferă.
Bromul este singurul nemetal care la temperatura și presiunea obișnuită (la condițiile camerei) se află în stare lichidă. Are un miros puternic, neplăcut, de unde provine și numele său (din greacă βρῶμος bromos înseamnă miros urât), posedând un caracter nemetal. Bromul formează compuși importanți, printre care bromurile (menționate mai sus, exemple: bromură de potasiu și bromură de sodiu) și acidul bromhidric. Unele utilizări importante ale bromului sunt în industria farmaceutică, fotografică (în acest caz se folosește sarea de argint numită bromură de argint), în pesticide, în tratamentele cu băi termale, etc.
În antichitate, fără să cunoască originea și compoziția anumitor substanțe, omul a utilizat sărurile de brom încă din timpuri străvechi, mai ales sub forma unor vopseluri și pigmenți extrași din melcul marin Murex brandaris. Numele dat de către greci acestui pigment a fost pophura, denumire ce face referire directă la culoarea sa, purpurie. Istoricii cred că acest pigment a fost folosit prima oară de către civilizația minoică în Creta, aproximativ în anul 1500 d.Hr., afirmând, totodată, că purpura este unul dintre cei mai vechi pigmenți. Mai târziu, a fost denumită purpura tyriană. Odată cu decăderea Imperiului Roman, folosirea pigmentului a fost treptat abandonat, fiind înlocuit de alte vopsele și pigmenți mai ușor de fabricat și mai ieftini.
Descoperirea bromului este legată de numele a doi chimiști, independent unul de celălalt, germanul Carl Jacob Löwig în anul 1825 și francezul Antoine Jérôme Balard în anul 1826, iar denumirea sa provine din grecescul bromos, care înseamnă cu miros rău/urât, și face referire directă la proprietatea neplăcută a bromului, anume mirosul urât și înțepător. În mare parte, acest miros este asemănător cu cel al clorului, dar tenta sa este mai puternică și are efecte mai violente.
În anul 1824, Antoine Balard, studiind flora și fauna unei mlaștini saline din Montpellier, Franța, a devenit foarte interesat de această zonă, continuând să o investigheze cu mare interes. După ceva vreme de la începutul studiilor, Ballard a evaporat o anumită cantitate de soluție salină recoltată din mlaștină, obținând sare cristalizată. Acesta a saturat solidul rămas cu clor, iar, după aceea, el a a distilat soluția rezultată, observând apariția unui lichid de o culoare roșie-brună. Lichidul rămas era brom, dar savantul nu avea de unde ști acest lucru;
Crezând că ceea ce găsise el este o descoperire interesantă, Balard a dat rezultatul Academiei de Științe din Franța în anul 1824. În final, el și-a publicat rezultatele în anul 1826, oferind dovezi că substanța descoperită de el are un corp simplu-adică este un nou element, ci nu o substanță, așa cum credea majoritatea lumii.
Datorită publicației lui, Balard a devenit descoperitorul bromului. Academia Franceză a numit noul element după grecescul bromos.
Bromul era să fie descoperit de Justus von Liebig, căruia i-a trecut prin mâini, dar avea impresia c-ar fi clorură de iod.
Bromul este singurul nemetal care la temperatura și presiunea obișnuită (la condițiile camerei) se află în stare lichidă. Are un miros puternic, neplăcut, de unde provine și numele său (din greacă βρῶμος bromos înseamnă miros urât), posedând un caracter nemetal. Bromul formează compuși importanți, printre care bromurile (menționate mai sus, exemple: bromură de potasiu și bromură de sodiu) și acidul bromhidric. Unele utilizări importante ale bromului sunt în industria farmaceutică, fotografică (în acest caz se folosește sarea de argint numită bromură de argint), în pesticide, în tratamentele cu băi termale, etc.
În antichitate, fără să cunoască originea și compoziția anumitor substanțe, omul a utilizat sărurile de brom încă din timpuri străvechi, mai ales sub forma unor vopseluri și pigmenți extrași din melcul marin Murex brandaris. Numele dat de către greci acestui pigment a fost pophura, denumire ce face referire directă la culoarea sa, purpurie. Istoricii cred că acest pigment a fost folosit prima oară de către civilizația minoică în Creta, aproximativ în anul 1500 d.Hr., afirmând, totodată, că purpura este unul dintre cei mai vechi pigmenți. Mai târziu, a fost denumită purpura tyriană. Odată cu decăderea Imperiului Roman, folosirea pigmentului a fost treptat abandonat, fiind înlocuit de alte vopsele și pigmenți mai ușor de fabricat și mai ieftini.
Descoperirea bromului este legată de numele a doi chimiști, independent unul de celălalt, germanul Carl Jacob Löwig în anul 1825 și francezul Antoine Jérôme Balard în anul 1826, iar denumirea sa provine din grecescul bromos, care înseamnă cu miros rău/urât, și face referire directă la proprietatea neplăcută a bromului, anume mirosul urât și înțepător. În mare parte, acest miros este asemănător cu cel al clorului, dar tenta sa este mai puternică și are efecte mai violente.
În anul 1824, Antoine Balard, studiind flora și fauna unei mlaștini saline din Montpellier, Franța, a devenit foarte interesat de această zonă, continuând să o investigheze cu mare interes. După ceva vreme de la începutul studiilor, Ballard a evaporat o anumită cantitate de soluție salină recoltată din mlaștină, obținând sare cristalizată. Acesta a saturat solidul rămas cu clor, iar, după aceea, el a a distilat soluția rezultată, observând apariția unui lichid de o culoare roșie-brună. Lichidul rămas era brom, dar savantul nu avea de unde ști acest lucru;
Crezând că ceea ce găsise el este o descoperire interesantă, Balard a dat rezultatul Academiei de Științe din Franța în anul 1824. În final, el și-a publicat rezultatele în anul 1826, oferind dovezi că substanța descoperită de el are un corp simplu-adică este un nou element, ci nu o substanță, așa cum credea majoritatea lumii.
Datorită publicației lui, Balard a devenit descoperitorul bromului. Academia Franceză a numit noul element după grecescul bromos.
Bromul era să fie descoperit de Justus von Liebig, căruia i-a trecut prin mâini, dar avea impresia c-ar fi clorură de iod.
